Ea era frumoasă ca umbra unei idei, - a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatră proaspăt spartă a strigăt dintr-o limbă moartă. Ea nu avea greutate, ca respirarea. Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari era sărată ca sarea slăvită la ospeţe de barbari. Ea era frumoasă ca umbra unui gând. Între ape, numai ea era pământ. Evocare (Ea era frumoasă ca umbra unei idei) Vorbind (Crezi tu că iarba este fericită) Starea medie Liniștea de după mit Îngroparea cheii Baladă (Mâncând raza de la stele) Neîndemânare Ca o piatră Somnul (Și dacă păsările sunt pietre dormind) Pe harta unui miros Scurt-circuit (Pe iepure niciodată nu l-am văzut mâncând din iepure) Încercarea lui Iov Se mai prezintă cu două fețe, mai mult decât „ianusbifrontice", una „râzândă" și cealaltă „plângândă" cu lacrimi mari. În distihul „conclusiv", Nichita Stănescu reia aserțiunea-vers din „deschidere", în care substituie ideea cu gândul - «ea era frumoasă ca umbra unui gând» -, idee / gând proiectat oWcGvp.

ea era frumoasă ca umbra unei idei